Archive for 'Plăcinte'

Plăcintă cu spanac

spanac
Ingrediente

  • 200g spanac
  • 100g brânză feta
  • 2 ouă
  • foi pentru plăcintă
  • ulei de măsline
  • Mod de preparare
    Este de preferat folsoirea frunzelor prospete de spanac. În acest caz, aşesaţi-le într-o tigaie, adăugaţi puţină apă şi fierbeţi spanacul, după care strecuraţi-l printr-o sită, lăsaţi-l să se odihnească şi apoi tocaţi-l mărunt. Eu am folosit spanac congelat, aşa că am trecut direct la pasul următor.
    Brânza feta (de preferinţă a nu se încloui cu un alt tip de brânză) se amestecă cu cele două ouă şi cu spanacul mărunţit, până se formează o compoziţie omogenă. Luaţi o foaie de placintă şi ungeţi-o cu ulei (de măsline) pe o parte şi aşesaţi-o cu partea unsă într-o tavă (de formă rotundă) cu o mărime care să permită unei porţiuni din foaie să atârne în afara tăvii. Aceiaţi operaţiune se repetă, până obţinem aproximativ trei straturi de foi, după care în tavă se adaugă umplutura. Cu parţile foilor care atârnau în afara tăvii acoperiţi umplutura, asigurându-vă că acoperirea se face perfect. Ungeţi cu ulei foile de deasupra şi introduceţi compoziţia la cuptor, unde trebuie lăsată la foc mic aproximativ 30 de minute, până când aluatul se rumeneşte şi devine crocant. La final, se scoate plăcinta din tavă, se stropeşte cu puţină apă şi se acoperă cu un prosop, câteva minute. Tăiaţi felii tringhiulare pornind incizia radial, din centru, spre margine.

    Plăcintă cu cartofi

    p1090661
    Ingrediente:

  • 500g făină
  • 500g cartofi
  • 200ml smântână
  • drojdie
  • 1 ou
  • ulei
  • sare, pătrunjel, piper
  • Mod de preparare:
    Se prepară un aluat, punând făina într-un vas adânc, se face o groapă (cuib) la mijloc, se daugă oul, drojdia şi apă caldă în cuib şi se amestecă cu mâna, apoi se frământă până când aluatul devine consistent. Se lasă la dospit cam 30-40 minute. Cartofii se fierb în coajă, se curăţă, se pun într-un vas şi se zdrobesc cu furculiţa. Se adaugă sare, piper, pătrunjel, se omogenizează.
    Din aluatul obţinut se fac pregătesc aproxmativ 5-7 bucaţi. Fiecare bucată este adusă la o formă de disc, cât mai rotundă cu putinţă, se întinde şi se pune la mijloc o parte din compoziţia de cartofi. Se prinde de capete şi se aduce aluatul peste compoziţie, închizându-se. Se întinde plăcinta din nou şi se aşează pe o plită încinsă sau o tigaie de teflon. Se face la fel cu toată cantitatea şi, în tigaie, se adaugă din când în când ulei, dar nu foarte mult, pentru că vrem ca plăcintele să nu fie foarte unse. Din când în când, plăcinta se întoarce pe partea cealaltă.
    Se servesc calde, acoperite cu un strat de smântână.

    Plăcintă cu mere

    p1090161
    Ingrediente

  • 4 mere (mari)
  • 500g făină
  • 150g zahăr
  • 2 linguri margarină
  • 2 ouă
  • 1 plic zahăr vaniliat
  • 1 linguriţă praf de copt
  • 1 linguriţă mălai (pesmet)
  • oţet sau zeamă de lămâie
  • Mod de preparare
    Se amestecă făina cu margarina până când se formează un material sfărmicios. Se adaugă ouăle întregi, zahărul, vanilia şi praful de copt stins cu oţet (sau zeamă de lămâie). Compoziţia se amestecă cu mâna până când aluatul devine bun de frământat, după care se frământă până când se poate întinde. În paralele, merele curăţate se dau prin răzătoare. Într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu făină se întinde jumătate din aluat, peste care se presară o linguriţă de mălai pentru a absorbi zeama lăsată de mere. Se pun merele şi se acoperă cu restul de aluat. Tava se ţine la cuptor, la foc mic, 40-50 de minute oră (sau până când este gata). Se poate servi cu zahăr pudră sau vanilie deasupra.