Pui dilitiu

Ingrediente

Instrumente necesare

Mod de preparare

Se frige pulpa de pui în tigaie, intenţia artistică fiind imitarea grătarului (uscat-croncant la suprafaţă, fraged şi plin de gust înăuntru). Pentru aceasta, se unge tigaia cu puţin ulei, se pune pulpa în tigaie cu pielea în sus (în postura anatomică naturală), se pudrează cu condimente după gust, accentul dorit fiind pe picant şi sărat (prima pentru că încercăm să simulăm prăjirea pe grătar şi a doua pentru că dorim să obţinem o soluţie hipertonică în momentul când vom adăuga apă, mai târziu).

Acoperim tigaia cu capacul, o punem pe foc mediu spre iute şi aşteptăm să înceapă să sfărăie. Din acest moment, reducem focul la mediu şi supraveghem atent procesul (atenţi să nu ne ardem şi atenţi să nu se ardă pulpa) până în momentul cănd aceasta se rumeneşte suficient pe partea ventrală. Întoarcem pulpa, o condimentăm şi pe această parte, acoperim dinnou tigaia şi lăsăm iar pe foc continuând supravegherea (chiar ceva mai atent: pielea se prinde mai uşor decât carnea şi oaspeţii nu vor fi încântaţi dacă pulpa lor pare muşcată).

În momentul când pielea capătă un aspect crocant şi, împunsă uşor fiind cu paleta, pare a fi mai tare decât carnea de sub ea, faza prăjirii uscate se încheie. Întoarcem dinnou pulpa în poziţia naturală şi adăugăm apă în tigaie suficientă cât să acopere jumătate din grosimea pulpei (cam 1 deget), dinnou cu atenţie să nu provocăm un accident de muncă (după cum ştiţi, uleiul încins nu e prea amator de apă, excepţie cazul în care apa e mult mai multă decât el — ca atare, veţi turna toată cănuţa de apă dintr-o dată, cu un singur gest fluid dar sigur şi veţi acoperi apoi tigaia cu capacul).

Se lasă să fiarbă astfel până scade apa suficient de mult încât să se distingă insulele mari de ulei pe suprafaţa ei (dar înainte să înceapă dinnou să sfârâie, semn că apa s-a evaporat complet). Se testează că e bine făcută (cu o scobitoare de lemn) şi dacă este, se scoate pe farfurie şi se acoperă pentru a se păstra caldă. Daca nu este gata încă, se mai adaugă un sfert din cantitatea de apă adăugată iniţial şi se dă dinnou pe foc.

Se aruncă cartofii în tigaie şi se lasă să se fiarbă în puţina apă care a mai rămas şi apoi să se prăjească după ce apa se va fi evaporat. Cartofii trebuie să iasă bine prăjiţi, fără a fi însă arşi sau uscaţi. În funcţie de consistenţa cartofilor şi de calitatea amestecului de prăjire, e posibil să fie nevoie a fi întorşi sau amestecaţi de mai multe ori până se fac. Când sunt gata, se scot cu o paletă cu găuri, se scurg de ulei şi se depun pe farfurie, lângă pulpă. După gust, se pot lăsa pe un şerveţel de hârtie 30 de secunde înainte pentru a lăsa mai mult din uleiul de pe ei.

Se taie roşia şi castravetele şi se dispun radial pe circumferinţa farfuriei aşa cum se vede şi în poză. Pentru un plus de efect, legumele pot fi păstrate tăiate şi reci, fiind adăugate farfuriei doar imediat înaintea servirii. Tot pentru un plus de efect, castravetele poate fi tăiat cu 5 minute înainte şi sărat uşor, astfel încât în momentul servirii să prezinte mici broboane de apă cauzate de granulele de sare.

Alte indicaţii

Se serveşte cu pâine alături sau, după gust, cu un iaurt sau sana sau kefir, răcoros dar nu exagerat de rece (nu dorim să stresăm termic dinţii oaspeţilor, nu?). Întrucât e un fel consistent şi uscat (iar decorul cu legume nu ajută decât pentru cantitatea din farfurie şi pentru momentul cât aceasta este consumată), este bine să avem pregătit ceva de băut în cantităţi generoase (adică care îl avem mult şi care îl putem bea mult fără consecinţe) cum ar fi ceai (natural, nu Ice Tea), compot puţin dulce, limonadă cu apă plată etc.

Ciorbă fazer

Ingrediente

Instrumente necesare

Mod de pregătire

Ingredientele se aduc mai întâi la norma dată mai sus — în special fasolea care trebuie să fie fiartă (de aceea vom prefera pe cea la conservă) astfel încăt bobul să poată fi strivit între degete fără efort iar la degustare să poată fi mestecat fără a fi o diferenţă flagrantă de textură între coajă şi miez.

Se pun trei degete de apă în oală şi se pune pe foc mediu. Se adaugă un strop de ulei şi un vărf (mic! Şi afumătura, şi bulionul, ne aşteptăm să fie sărate aşa că hai să nu ne dăm artişti) de sare şi aşteptăm să dea în clocot. Între timp se mărunţeşte afumătura în bucăţi sau cubuleţe de o mărime corespunzătoare consistenţei ei (e.g. ciolanul afumat e mai fraged decât kaiserul, aşa că va fi tăiat în bucăţi mai mari ca acesta din urmă).

În momentul în care începe apa să fiarbă, se pun în ea cuburile de afumătură (încercând pe cât posibil să nu ne stropim pe mână cu apa fiartă) şi se adaugă mirodeniile tari (piperul şi boiaua iute), cu moderaţie (ca la orice preparat de volum mare, titrajul final se face … la final, nu la început). Dacă volumetria a fost bine ghicită, apa trebuie să stea acum cu doar 1-2mm deasupra bucăţilor de afumătură.

Se lasă să fiarbă aproximativ 10 minute, timp în care ne pregătim fasolea (o scoatem din conservă într-o sită şi o clătim cu apă rece — nu ne interesează lichidul bogat în amidon de pe ea), conserva de pastă de tomate, cartofii cubuleţe (dacă erau cruzi, îi tăiem astfel; dacă sunt congelaţi, îi lăsăm acolo până în momentul în care îi adăugăm efectiv în ciorbă) şi ardeiul iute. Ardeiul iute va avea lichid in el asa ca venim cu el deasupra oalei, îi taiem capul distal (opus codiţei) si îl lăsăm să se scurgă complet. Îl aducem apoi pe fundul de bucătărie şi îl taiem longitudinal o dată sau de două ori (după marime) ca să-şi lase gustul în ciorbă după care îl adăugăm în oală.

Deasupra punem fasolea, cartofii şi conserva de pastă de tomate; amestecăm pentru omogenizare şi (doar dacă e cazul) adăugăm apă tot până la 1-2mm peste componentele solide. Se lasă să fiarbă încă 5 minute (daca am folosit cartofi cruzi, se lasă să fiarbă până se fac cartofii — adică până au textură de cartof, nu de măr ;-) ) timp în care pregătim borşul şi ghemul de fidea sau tăiţei.

Turnăm aproximativ 800ml (tot fără 3 degete — până la buza oalei sau până la fundul sticlei) de borş, amestecam bine şi gustăm — în acest moment facem titrarea finală şi reglăm din sare tonalitatea (care depinde foarte mult de aroma şi aciditatea originală a borşului) şi din boia fierbinţeala (deşi de cele mai multe ori nu e nevoie — ardeiul şi cartofii se balansează în aproape toate cazurile perfect). În momentul cănd suntem mulţumiţi cu gustul lichidului, lăsăm să dea încă o dată în clocot (lucru esenţial, altfel fermentează până a doua zi din cauza bacteriilor din borş).

Când a dat în clocot, adăugăm ghemul de tăiţei şi lăsăm pe foc după indicaţiile lor (în cazul particular al celor de la Vifon, se face ca la ceai: laşi să ajungă la fierbere şi stingi focul). După ce am stins focul, punem capacul oalei şi o lăsăm 5 minute să se liniştească după care se serveşte.

Alte indicaţii

Se serveşte încă fierbinte cu ceva compensator alături (kefir, sana, iaurt, lapte bătut, brânză, lapte rece, salată de răcire etc.). Trebuie să iasă picantă dar nu incendiară, trebuie să fie fierbinte ca un ceai băut iarna ca să te încălzeşti dar fără să te trimită la spital cu ulcer perforat.

Se recomandă ca tratament ambulator în cazurile de urgenţe psihosomatice din clasa “m-am certat cu ea” deoarece se pregăteşte repede, oferă un aport de proteine şi electroliţi consistent (te scapă de leşin sau de luat mintea razna pentru că n-ai mâncat de 2 zile), partea iute ajută cu imunitatea sistemului digestiv (vis-a-vis de chestiile pe care nu le sau le vei mânca, la întâmplare sau de supărare, în următoarele ore) şi, în plus, te scapă de durerea cauzată de crampa abdominală care se instalează în astfel de cazuri. Mai mult, la nivel psihologic, dacă totuşi te doare burta ai să crezi că e de la ardei, ai să mai dai pe găt o gură mare de lapte bătut şi ai să adormi liniştit gândindu-te că ai rezolvat problema.

Salată de răcire

Ingrediente

Instrumente necesare

Mod de pregătire

Toate legumele trebuie să fie reci (10C) sau măcar de la răcoare (18C). Dacă am venit cu ele de la piaţă, prin soare, le punem într-o oală sau vas mai mare cu apă rece şi le lăsăm aşa jumătate de oră să se răcorească şi învioreze.

Se taie capetele castraveţilor şi apoi se taie longitudinal în patru şi apoi se taie transversal în cubuleţe — dimensiunea după gustul oaspeţilor. Tot după gustul oaspeţilor se pot decoji inainte şi/sau tăia lenticular în loc de ortogonal. Se aruncă în bol. Se continuă cu ridichile (ecuatorial şi pe două meridiane perpendiculare; sau după gustul invitaţilor: lenticular sau doar ecuatorial) şi cu firele de ceapă având grijă să nu introducem în salată frunze (parte verde) în cantitate mai mult decât dublă decât partea iute (albă).

Continuăm cu roşiile, pe care le tăiem după două meridiane perpendiculare şi apoi fiecare sfert în căte trei sectoare egale după ce, evident, eliminăm cotorul. Le aruncăm şi pe ele în bol şi apoi amestecăm conţinutul (cu furculiţa sau inerţial).

Adăugăm sare, piper şi frunzele de pătrunjel/mărar (după gust), stropim cu ulei şi stoarcem complet jumătatea de lămâie. Dacă roşiile par foarte solide (uscate) sau lămâia a fost mai puţin zemoasă, putem adăuga 100ml de apă rece peste ingrediente.

Amestecăm încă o dată pentru a se omogeniza, gustăm şi verificăm că gustul (mai ales în dimensiunile sărat şi acru) corespunde cu ce doream să obţinem şi servim imediat.

Alte indicaţii

Se serveşte rece ca şi garnitură la felul doi atunci când acesta este predominant uscat sau picant (e.g. friptură) sau ca şi compensator la orice fel picant. Spre deosebire de salata clasică de vară (care ar fi conţinut şi frunze de salată în ideea de a-i da o textură proprie şi a o face mai “mestecabiă” atentând astfel la calitatea de fel de sine stătător), salata de răcire este destinată exclusiv garniturilor.